În istoria Regatului Marii Britanii, Epoca Victoriană a fost perioada domniei reginei Victoria a Regatului Unit, din 20 iunie 1837 până la moartea ei de pe 22 ianuarie 1901. Epoca Victoriană a fost precedată de Epoca Georgiană și a fost succedată de Epoca Eduardiană. Epoca Victoriană s-a suprapus cu o parte a Belle Époque din Franța. În termeni de sensibilități morale și reforme politice, perioada a început odată cu adoptarea Legii Reformei din 1832.
A existat o puternică forță religioasă pentru standardele morale superioare conduse de bisericile neconformiste , cum ar fi cea metodista și aripile evanghelice ale Bisericii Anglicane. Standardele morale s-au îmbunătățit foarte dramatic, în special pentru clasa de mijloc. Perioada a fost pașnică în cadrul relațiilor internaționale ale marilor puteri (1814-1919), cu doar un singur război din Crimeea. Marea Britanie s-a bucurat de o superioritate navală puternică, devenind liderul mondial în domeniul producției, finanțelor, căilor ferate, transportului maritim și antreprenoriatului. Marea Britanie s-a angajat într-o expansiune imperială globală, în special în Asia și Africa, imperiul britanic devenind cel mai mare imperiu din istorie. Încrederea națională în sine a atins maximul istoric.
Ideologic, Epoca Victoriană a asistat la rezistență raționalismului ce a definit Epoca Georgiana și la amploarea romanticismului și al misticismului cu privire la religie, valorile sociale și arte.
Pe plan intern, agenda politică devenise liberalizată, fiind tot mai direcționată spre politici și mișcări graduale de reformizare a societății și al industriei. Populația Angliei și a Țării Galiilor s-a dublat, crescând de la 16,8 milioane în 1851 la 30,5 milioane în 1901. The UK and future, statistics.gov.uk Populația Scoției a crescut de la 2,8 milioane în 1851 la 4,4 milioane în 1901. În Irlanda, populația a scăzut dramatic de la 8,2 milioane în 1841 la 4,5 milioane în 1901, datorită marei migrații și al foametei mari.
Între anii 1837 și 1901, 15 milioane de britanici au emigrat din Marea Britanie spre Statele Unite, Canada, Africa de Sud, Noua Zeelandă și Australia. Exiles and Emigrants . National Museum of Australia
Două partide politice principale s-au luptat pentru supremația Parlamentului britanic : Partidul Whig (liberalii) și Partidul Torries (conservatorii ), ca ulterior, un nou partid să intre în cursa politică, Partidul Laburist (socialiștii). Aceste partide au fost conduse de oameni de stat recunoscuți , precum William Lamb- Lordul Melbourne, Sir Robert Peel, Edward Smith-Stanley - conte de Derby, Henry John Temple- Lord Parmerston, Benjamin Disraeli, William Gladstone și Robert Cecil, marchiz de Salisbury. Problema Irlandeză a devenit o preocupare principală a politicienilor britanici, în special viziunea lui Gladstone, determinat să obțină o reglementare politică în Irlanda.
Terminologie și Periodizare
Istoriografic, Epoca Victoriană a acoperit durata domniei reginei Victoria , de la încoronarea de pe 20 iunie 1837 până la moartea acesteia de pe 22 ianuarie 1901, fiind succedată de cel mai mare fiu al ei, Eduard al VII-lea. Domnia ei a durat 63 de ani și 7 luni, fiind cea mai îndelungată domnie de până atunci din istoria Marii Britanii. Termenul de "Victorian" a fost în uz contemporan pentru a descrie epoca.
Epoca a fost înțeleasă ca o perioadă ce a posedat sensibilități și caracteristici distincte, caz în care câteodată data de începere al acesteia e plasată dinainte de începerea domniei reginei Victoria, de la agitația politică din anii 1830 culminată cu Legea Reformei din 1832, introducând schimbarea sistemului electoral în Anglia și Țara Galilor. Definițiile atribuite epocii pentru sensibilități și politici distincte au creat un val de scepticism privind valoarea termenului "Victorian".
Autorul Michael Sadleir a insistat că Epoca Victoriană este alcătuită din trei perioade, nu una. El a împărțit-o în Perioada Victoriană Timpurie caracterizată că fiind o perioada turbulentă politic (anii 1837-1850), Perioada Victoriană Mijlocie caracterizată că fiind un amestec de prosperitate, prudență internă și satisfacție (1851-1879), și Perioada Victoriană Târzie (1880-1901), perioada în care iau amploare curente precum Estetismul și Imperialismul. M Sadleir, Trollope (London 1945) p. 17 G M Trevelyan, History of England (London 1926) p. 650
Demografia
Era victoriană a fost o perioadă de creștere fără precedent a populației în Marea Britanie. Populația a crescut de la 13,9 milioane în 1831 la 32,5 milioane în 1901. Doi factori importanți au fost factorii de fertilitate și ratele de mortalitate. Marea Britanie a fost prima țară care a fost supusă tranziției demografice și revoluțiilor agricole și industriale.
Marea Britanie a fost prima în creșterea rapidă a economiei și a populației. La vremea respectivă, Thomas Malthus credea că această lipsă de creștere în afara Marii Britanii se datorează "capcanei malthusiene". Aceasta este tendința populației de a se extinde geometric, în timp ce resursele au crescut mai lent, ajungând la o criză (cum ar fi foamete, războaie sau epidemii), ceea ce ar reduce populația la o dimensiune durabilă. Marea Britanie a scăpat de "capcana malthusiană", deoarece Revoluția Industrială a avut un impact pozitiv asupra nivelului de trai. Oamenii aveau mai mulți bani și-și puteau îmbunătăți standardele; prin urmare, creșterea populației a fost durabilă.
Ratele de fertilitate În epoca victoriană, ratele de fertilitate au crescut în fiecare decadă până în 1901. Au existat mai multe motive pentru acest lucru. Una este biologică: cu o îmbunătățire a nivelului de trai, o proporție mai mare de femei au fost mai biologic capabile să aibă copii. O altă explicație posibilă este cea socială. În secolul al XIX-lea, rata căsătoriei a crescut, iar oamenii s-au căsătorit de la o vârstă fragedă până la sfârșitul secolului, când vârsta medie a căsătoriei a început să crească din nou încet. Motivele pentru care oamenii s-au căsătorit mai tineri și mai frecvent sunt nesigure. O teorie este că o mai mare prosperitate a permis oamenilor să finanțeze căsătoria și gospodăriile noi mai devreme decât era posibil anterior. Cu mai multe nașteri în cadrul căsătoriei, pare inevitabil ca ratele de căsătorie și ratele nașterilor să crească împreună.
Rata nașterii a fost măsurată inițial prin "rata nașterii brute" - nașteri pe an împărțite la populația totală. Aceasta este într-adevăr o măsură brută, deoarece grupurile cheie și ratele lor de fertilitate nu sunt clare. Este probabil să fie afectată în principal de schimbările în distribuția pe vârste a populației. Rata de reproducere netă a fost apoi introdusă ca o măsură alternativă: ea măsoară rata medie de fertilitate a femeilor în vârstă fertilă.
Ratele de naștere ridicate au avut loc și din cauza lipsei controlului nașterii. Femeile nu aveau cunoștințe despre metodele anticonceptionale, iar practica era văzută ca nerespectabilă. Scăderea ratei de fertilitate la începutul secolului al XX-lea a fost în principal rezultatul câtorva mari schimbări: disponibilitatea unor forme de control al nașterilor și schimbarea atitudinii oamenilor față de sex .
Rata mortalitatii
Ratele mortalității în Anglia s-au schimbat foarte mult în secolul al XIX-lea. Nu a existat nici o epidemie sau foamete catastrofale în Anglia sau Scoția în secolul al XIX-lea - acesta a fost primul secol în care o epidemie majoră nu a avut loc în întreaga țară, iar decesele la 1000 de locuitori pe an în Anglia și Țara Galilor au scăzut de la 21,9 prin 1848-54 la 17 în 1901 . Clasa socială a avut un efect semnificativ asupra ratelor mortalității: clasele superioare aveau o rată mai mică de deces prematur la începutul secolului al XIX-lea, comparativ cu clasele mai sărace.
Standardele de mediu și sănătate au crescut pe tot parcursul erei victoriene; ameliorarea hranei poate avea un rol, deși importanța acestui lucru este dezbătută . S-au îmbunătățit lucrările de canalizare, precum și calitatea apei potabile. Cu un mediu mai sănătos, bolile au fost evitate mai ușor și nu s-au răspândit la fel de mult. Tehnologia s-a îmbunătățit deoarece populația avea mai mulți bani pentru a cheltui pe tehnologia medicală (de exemplu, tehnici de prevenire a decesului la naștere, astfel încât au supraviețuit mai multe femei și copii), ceea ce a condus, de asemenea, la un număr mai mare de boli ce puteau fi vindecabile. Cu toate acestea, a avut loc o epidemie de holeră la Londra în 1848-49, care a ucis 14.137 de persoane, iar alta în 1853 a ucis 10.738. Reformatorii s-au grăbit să finalizeze un sistem modern de canalizare din Londra. Tuberculoza (răspândita în locuințele aglomerate), bolile pulmonare din mine și tifosul au rămas comune.
Industria
Metalurgia A doua revoluție industrială, cunoscută și ca Revoluția tehnologică, a fost o fază de industrializare rapidă în ultima treime a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Prima revoluție industrială, care s-a încheiat la începutul anilor 1800, a fost punctată de o încetinire a macroinvențiilor înaintea celei de-a doua revoluții industriale din 1870. Deși o serie de evenimente caracteristice pot fi urmărite pentru inovațiile anterioare din industria prelucrătoare, cum ar fi înființarea industriei mașinăriilor, dezvoltarea metodelor de fabricare a pieselor interschimbabile și inventarea procesului Bessemer pentru producerea oțelului, a doua revoluție industrială a durat între 1870 și 1914 (începutul primului război mondial). Muntone, Stephanie. "Second Industrial Revolution". Education.com. The McGraw-Hill Companies. Progresele în tehnologia de fabricație și producție au permis adoptarea la scară largă a sistemelor tehnologice preexistente, cum ar fi rețelele de telegrafie și feroviare, alimentarea cu gaz și apă și sistemele de canalizare, care anterior fuseseră concentrate în câteva orașe selectate. Extinderea enormă a liniilor feroviare și telegrafice după 1870 a permis o mișcare fără precedent a oamenilor și a ideilor, care au culminat cu un nou val de globalizare. În aceeași perioadă au fost introduse noi sisteme tehnologice, cea mai importante fiind energia electrică și telefonia. A doua revoluție industrială a continuat în secolul XX cu electrificarea timpurie a fabricilor și a liniei de producție și s-a încheiat la începutul primului război mondial.
O sinergie între fier și oțel, a căilor ferate și cărbune a fost dezvoltată la începutul celei de-a două revoluții industriale. Căile ferate au permis transportul ieftin de materiale și produse, ceea ce la rândul lor au dus la construirea șinelor ieftine pentru a construi mai multe drumuri. De asemenea, locomotivele cu aburi au beneficiat de alimentarea cu cărbune ieftin. ushistoryscene.com/article/second-industrial-revolution/
Tehnica "Hot Blast" , în care gazul fierbinte dintr-un cuptor de furnal este utilizat pentru preîncălzirea aerului de combustie suflat într-un cuptor de furnal, a fost inventat și patentat de James Beaumont Neilson în 1828 la Wilsontown Ironworks din Scoția. A fost cel mai important pas pentru eficientizare deoarece a redus considerabil consumul de combustibil pentru fabricarea fontei și a fost una dintre cele mai importante tehnologii dezvoltate în timpul Revoluției Industriale . Scăderea costurilor pentru producerea fierului a coincis cu apariția căii ferate în anii 1830, dar și numeroasele dificultăți care pot duce la defecțiuni.
Edward Alfred Cowper a dezvoltat soba Cowper în 1857. Acest sobă era construită din cărămizi fierbinți, utilizată ca mediu de stocare, rezolvând probleme precum crăparea. Soba Cowper a fost capabilă să producă căldură mare, ceea ce a dus la un debit foarte mare de furnale. Soba Cowper este încă folosită în furnalele de astăzi. Cu costul redus de producere a fontei sau al fierului forjat , cererea a crescut dramatic, la fel și dimensiunile furnalelor.