Luis Vicențiu Lazarus (născut Vasile Țuțurigă; n. 12 martie 1967, Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți) este un om de televiziune și europarlamentar român. A fost patronul postului de televiziune Zeus TV.

Biografie A urmat studiile Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, între 1996-2000. Ulterior, a urmat studii de master în Filosofie (2000-2001), respectiv Jurnalism (2001-2002) în cadrul aceleași universități. Între 2005-2006 a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare, obținând un master in Securitate și Apărare Națională.

După terminarea facultății, a lucrat ca profesor în cadrul Colegiului Tehnic „Grivița” din București. Ulterior, a intrat în televiziune, fiind moderator și realizator de emisiuni în cadrul mai multor posturi de televiziune, printre care OTV, B1 TV, Kanal D.

În anul 2010, a cumpărat postul de televiziune Canal Teleshop, pe care l-a redenumit în Zeus TVLazarus a primit aprobare pentru Zeus TV, 16 Noiembrie 2010, Carmen Maria Andronache, paginademedia.ro, accesat la 28 noiembrie 2011. Pe 2 iulie 2013, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis să retragă licența audiovizuală a televiziunii Zeus TV, din cauză că postul și-a întrerupt emisia mai mult de 90 de zile.CNA a retras licența Zeus TV, televiziunea lui Luis Lazarus, 2 iulie 2013, Madalina Cerban - Mediafax, Gândul, accesat la 3 iulie 2013

Premii Premiat cu Premiul APTR, pentru investigații, în 2007.

Premiat cu Premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, în 2021.

Activitate politică În anul 2024, Luis Lazarus a fost ales europarlamentar pentru România din partea Partidului S.O.S. România. Un an mai târziu, părăsește partidul și înființează formațiunea politică „Dreptate și Frăție”.

Note

Legături externe

Ce meserie a avut Luis Lazarus în tinerețe "În 2014 voi deveni președinte" (interviu în "Libertatea) Luis Lazarus mută "Ferma animalelor" de la OTV la Zeus TV, 13 Februarie 2011, Evenimentul zilei

Categorie:Nașteri în 1967 Categorie:Nașteri pe 12 martie Categorie:Oameni de televiziune români Categorie:Europarlamentari pentru România 2024-2029 Categorie:Români cunoscuți sub pseudonimele folosite Categorie:Oameni în viață