Ion Oarcăsu () a fost un critic literar, eseist și poet român.

Biografie A fost fiul lui Valentin și Raveca (născută Moldovan). După terminarea studiilor secundare la liceul "George Coșbuc" din Năsăud, unde i-a avut profesori pe Vasile Bighianu și pe Palfy Endre, după cum spune într-un articol Teodor Tanco, a urmat Facultatea de Drept din Cluj, pe care a absolvit-o în 1949. După obținerea diplomei universitare, funcționează ca secretar al Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România, ca redactor pentru Transilvania al revistei „Contemporanul”, ca redactor al revistei „Steaua” și, din 1956 până la pensionare, ca redactor la revista „Tribuna”.

După dictatul de la Viena, Transilvania de Nord a fost anexată de Ungaria, iar el a decis să rămână la Năsăud și a scris o serie de poezii și articole pentru una dintre cele doua publicații laice în limba română autorizate de autoritățile maghiare. A debutat ca poet in ziarul „Tribuna Ardealului” din Cluj, în 1942, într-o perioadă agitată a istoriei Transilvaniei, cea a dictatului, alături de alți colaboratori ai ziarului, dintre care amintim pe Francisc Păcurariu, D. Micu, Gavril Scridon și Raoul Șorban (ca secretar de redacție din 1943).

În calitate de președinte de onoare al Cenaclului literar "George Coșbuc" din Bistrița, a îndrumat și sprijinit pe scriitorii și poeții bistrițeni. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, fiind premiat, în 1959, pentru activitatea de critic literar. A plecat dintre noi prea devreme, după cum spunea, pe 9 martie 2000, poetul Mircea Vaida (nepotul lui Alexandru Vaida-Voievod), lăsând neterminat unul din importantele studii despre Ion Budai-Deleanu la care lucra în ultima parte a vieții.

Volume publicate 1965: Opinii despre poezie, Editura pentru Literatură 1967: Oglinzi paralele, Editura pentru Literatură 1968: Prezențe poetice, Editura pentru Literatură 1974: Destine și valori, Editura Dacia

Eseuri în volume colective 1960: Probleme ale literaturii 1964: Literatura și contemporaneitate 1979: Le roman roumain a l'heure actuelle, în „Cahiers roumains d'etudes litteraires”

Studii, prefețe, postfețe, îngrijiri de ediții 1962: Asztalos Istvan, Dumineca cu dragoste 1963: Romain Rolland, Colas Breugnon 1963: Nina Cassian, Die Tagliche Feste 1963: Camil Petrescu, Patul lui Procust 1963: Camil Petrescu, Das Prokrustesbett 1966: Camil Petrescu, Prokrusztesz-agy 1966: Nicolae Prelipceanu, Turnul înclinat 1969: Anișoara Odeanu, Noaptea creației 1975: Anișoara Odeanu, Ciudata viață a poetului 1981: Emil Isac, 110 Poezii 1983: Iancso Elemer, Studii literare 1986: Emil Isac, Poezii 1986: Emil Isac, Az orok dal

Bibliografie Aiftimiei, Aurelian Valentin, Pagina criticului literar Ion Oarcasu pe situl personal Aurelian Valentin Aiftimiei , București, Romania,(2006) Păcurariu, Francisc, Românii și maghiarii de-a lungul veacurilor, Editura Minerva, București, Romania, (1988), p. 486 Academia Română, Dicționarul General al Literaturii Românei, L-O, Editura Univers Enciclopedic, București, Romania, (2005), p. 669

Legături externe Uniunea Scriitorilor, Filiala Cluj

Categorie:Nașteri în 1925 Categorie:Decese în 2000 Categorie:Autori români Categorie:Clujeni Categorie:Critici literari români Categorie:Eseiști români Categorie:Poeți români din secolul al XX-lea Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Transilvăneni