Herodicos din Selimbria (în ) a fost medic grec din secolul al V-lea î.Hr, exponent al școlii medicale din Knidos, frate al filozofului sofist Gorgias.
Biografie Ca origine, a fost trac, născut în Selymbria.Astăzi, orașul Silivri, de lângă Istanbul.
Se pare că Herodicos a fost unul din dascălii lui Hippocrate.
Activitatea Contribuții Lui Herodicos i se atribuie introducerea, pentru prima dată, a exercițiilor fizice pentru tratarea bolilor și menținerea sănătății. De asemenea, a recomandat alimentația rațională și efectuarea masajelor folosind ierburi și uleiuri.
Așadar, Herodicos poate fi considerat întemeietorul medicinei sportive, promovată ulterior și de Galen.
Platon relatează că Herodicos recomanda pacienților să meargă pe jos de la Atena până la Megara (peste 100 km).Informație nesigură.
Herodicos nu a fost numai "maestru în gimnastică" (παιδοτρίβης), ci și filozof sofist.
Scrieri Împreună cu Eurifonte, este autorul a mai multor scrieri din Corpus Hippocraticum.
Note
Bibliografie Vătămanu, N. - O istorie a medicinii, Editura Albatros, București, 1975
Legături externe Momente din istoria medicinei grecești Dicționar biografic și mitologic grec și roman Istoria și dezvoltarea terapei mecanice
Categorie:Medici ai Greciei antice