Maria Gertrud Käte Goeppert Mayer () a fost fiziciană americană de origine germană, laureată a Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1963.
A emigrat în SUA în 1930.
Biografie S-a născut la Kattowitz (acum Katowice), Polonia, într-o familie cu șase generații de profesori universitari. În 1930, obține doctoratul la Göttingen, căsătorindu-se în același an cu chimistul-fizician, Joseph Mayer, cu care a avut doi copii. În 1931, ea emigrează în SUA.
Cariera Desfășoară o activitate plină de succes la Johns Hopkins University și la Columbia University, în SUA, privind separarea izotopilor de uraniu. În 1945, pleacă la Institutul pentru Studii Nucleare de la Universitatea din Chicago. Începe să o pasioneze fizica nucleară, sub îndrumarea lui Enrico Fermi. În 1948, a descoperit că nucleele atomice constau din protoni și neuroni așezați într-un înveliș, rezultând astfel că unele nuclee sunt mai stabile decât altele și a propus un model de structură nucleară similară celei a electronilor de la periferia atomului. Pentru această descoperire, ea și J. H. D. Jensen, au primit Premiul Nobel pentru Fizică, în 1963. A fost prima femie care a primit acest premiu după Marie Curie, în 1903. Devine profesoară la Universitatea din California, în 1960. În 1966, a fost aleasă în Academia Națională de Științe.
Note
Legături externe Maria Goeppert-Mayer, 29 noiembrie 2007, Jurnalul Național
Categorie:Nașteri în 1906 Categorie:Nașteri pe 28 iunie Categorie:Decese în 1972 Categorie:Decese pe 20 februarie Categorie:Femei de știință din secolul al XX-lea Categorie:Femei din Germania Categorie:Femei laureate ale Premiului Nobel Categorie:Fizicieni-femei Categorie:Fizicieni germani Categorie:Fizicieni americani din secolul al XX-lea Categorie:Laureați ai Premiului Nobel pentru Fizică Categorie:Laureați americani ai Premiului Nobel Categorie:Laureați germani ai Premiului Nobel Categorie:Oameni ai Proiectului Manhattan Categorie:Oameni de știință germani din secolul al XX-lea Categorie:Specialiști în fizică nucleară Categorie:Membri ai Academiei Americane de Arte și Științe Categorie:Membri ai American Physical Society Categorie:Emigranți germani în Statele Unite ale Americii Categorie:Oameni de știință din statul New Jersey Categorie:Oameni din Katowice