miniatura|306x306px|Antiintelectualismul compară viziunea populistă asupra lecturii și studiului ca fiind antitetice sportului și atletismului. Dimensiunea capului reprezentând capacitatea mentală, iar dimensiunea corpului reprezentând capacitatea fizică. (Thomas Nast) miniatura|Pe 29 iulie 1966, poliția federală argentiniană a epurat cinci facultăți ale Universității din Buenos Aires de cadre universitare care se opuneau dictaturii militare de dreapta a lui Juan Carlos Onganía (1966–1970)

Antiintelectualismul se referă la o gamă de atitudini, caracterizate prin scepticism, neîncredere sau critică a intelectului, intelectualilor și intelectualismului. Este exprimat în mod obișnuit ca punere la îndoială a valorii sau relevanței preocupărilor intelectuale, inclusiv educația și filosofia, și respingerea artei, literaturii, istoriei și științei ca fiind nepractice, motivate politic și chiar demne de dispreț. Antiintelectualii se pot prezenta și pot fi percepuți ca campioni ai oamenilor de rând (populiști împotriva elitismului politic și academic) și tind să vadă oamenii educați ca o clasă care domină discursul politic și învățământul superior, fiind în același timp detașată de preocupările oamenilor obișnuiți.

Guvernele totalitare au manipulat și aplicat antiintelectualismul pentru a reprima disidența politică. În timpul Războiului Civil Spaniol (1936–1939) și al dictaturii ulterioare (1939–1975) a lui Francisco Franco, represiunea reacționară a Terorii Albe (1936–1945) a fost în mod remarcabil antiintelectuală, majoritatea celor 200.000 de civili uciși fiind intelectualii spanioli, profesorii și cadrele universitare active politic, artiștii și scriitorii celei de-a Doua Republici Spaniole detronate (1931–1939). În timpul genocidului cambodgian (1975–1979), regimul totalitar din Cambodgia, condus de Pol Pot, aproape a distrus întreaga populație educată. Doctrina lui Pol Pot i-a identificat pe fermieri ca fiind adevăratul proletariat al Cambodgiei și adevărații reprezentanți ai clasei muncitoare îndreptățite să dețină puterea guvernamentală, de unde și epurările anti-intelectuale. Khmerii Roșii au restructurat economia prin dezindustrializare și a asasinat cambodgieni necomuniști suspectați de „implicare în activități de piață liberă”, cum ar fi profesioniștii urbani ai societății (medici, avocați, ingineri etc.) și persoanele cu legături politice cu guverne străine.

Subiectul antiintelectualismului a devenit un fenomen mai discutat în ultimii ani, în special datorită rolului său în modelarea percepției publice asupra expertizei în știință și educație. Acest lucru a dus la un scepticism larg răspândit față de experții și progresele științifice, ridicând întrebări cu privire la pericolele antiintelectualismului în sănătatea publică. Utilizarea tot mai mare a antiintelectualismului în politică poate fi observată în societatea modernă, cum ar fi mișcarea anti-vaccinare.

Antiintelectualismul ideologic În secolul al XX-lea, societățile au înlăturat sistematic intelectualii de la putere pentru a pune capăt rapid disidenței politice publice. În timpul Războiului Rece (1945–1991), Republica Socialistă Cehoslovacă (1948–1990) l-a ostracizat pe dramaturgul Václav Havel, considerându-l nesigur din punct de vedere politic și nedemn de încrederea oamenilor obișnuiți. Revoluția de Catifea anticomunistă din 1989 l-a ales pe Havel președinte.

Antiintelectualismul ideologic poate include forme de respingere sau subordonare a excelenței academice în favoarea criteriilor politice sau doctrinare. În astfel de contexte, selecția și promovarea cadrelor didactice sau a experților nu se bazează predominant pe competență sau performanță profesională, ci pe conformitatea cu o anumită ideologie. Un exemplu istoric este cel Khmerilor Roșii care au ales noii profesori în funcție de ideologie și nu de excelența în predare, ceea ce a dus la un analfabetism ridicat. În mod similar, politicile educaționale pot critica sau limita programele dedicate elevilor cu performanțe înalte în numele egalității substanțiale, ceea ce poate reduce accentul pus pe excelență academică.

Uniunea Sovietică În primul deceniu de după Revoluția Rusă din 1917, bolșevicii suspectau intelectualitatea țaristă ca având potențialul de a trăda proletariatul. Astfel, guvernul sovietic inițial era format din bărbați și femei fără prea multă educație formală. Mai mult, clasele înstărite detronate erau numite Lișenți („cei privați de drepturi”), ai căror copii erau excluși de la educație. În cele din urmă, aproximativ 200 de intelectuali țariști, cum ar fi scriitori, filosofi, oameni de știință și ingineri, au fost deportați în Germania pe navele filosofilor în 1922, în timp ce alții au fost deportați în Letonia și Turcia în 1923.Маракоў Л. Ахвяры і карнікі. Мн.: Зміцер Колас, 2007 г.

În perioada revoluționară, bolșevicii pragmatici au angajat „experți burghezi” pentru a gestiona economia, industria și agricultura și, astfel, pentru a învăța de la aceștia. După Războiul Civil Rus (1917–1922), pentru a realiza socialismul, Uniunea Sovietică (1922–91) a pus accent pe alfabetizare și educație în slujba modernizării țării prin intermediul unei intelectualități educate a clasei muncitoare, mai degrabă decât a unei intelectualități de tip Turnul de Fildeș. În anii 1930 și 1950, Iosif Stalin a înlocuit intelectualitatea lui Vladimir Lenin cu o intelectualitate care îi era loială și credea într-o viziune specific sovietică asupra lumii, producând astfel teorii pseudoștiințifice, precum lișenkoismul.

În octombrie 1937, a avut loc o exterminare în masă a scriitorilor, artiștilor și oamenilor de stat belaruși de către autoritățile de ocupație ale Uniunii Sovietice. cest eveniment a marcat apogeul Marii Epurări și al represiunilor împotriva belarușilor din zona controlată de sovietici. Peste 100 de persoane notabile au fost executate, majoritatea în noaptea de 29 30 octombrie 1937. Nevinovăția lor a fost recunoscută ulterior de Uniunea Sovietică după moartea lui Iosif Stalin.

Lumea musulmană Atitudinile antiștiințifice și antiintelectuale sunt un fenomen răspândit în numeroasele țări ale lumii musulmane, cauzate în mare parte de ascensiunea islamismului în urma revoluției iraniene din 1979. Ruhollah Khomeini, atunci când a fost întrebat despre proasta sa gestionare a economiei iraniene, a răspuns în mod celebru spunând: „Economia e pentru măgari”. Alții susțin că instituționalizarea atitudinilor antiintelectuale în lumea musulmană poate fi urmărită până la fatwa împotriva tipografiei emisă de sultanul otoman Selim I în calitatea sa de calif, izolând efectiv lumea musulmană de idealurile Revoluției Științifice și ale Iluminismului, care au fost respinse de ulema ca bid'ah (inovație). Când aceleași idealuri au fost răspândite printre musulmanii aflați sub dominația colonială, ele au fost legate de occidentalizare, evocând astfel o opoziție pe scară largă și sentimente anticoloniale în lumea islamică.

Note

Vezi și

Teoria conspirației Genocid cultural Populism Resentiment

Categorie:Teorii sociale Categorie:Academica Categorie:Bariere ale gândirii critice Categorie:Antiintelectualism