miniatura|263x263px|Viața lui Moise de Grigore de Nyssa, prima lucrare publicată din colecție. Sources chrétiennes, sau prescurtat SC, este o colecție publicată de editura franceză Éditions du Cerf ce cuprinde ediții critice ale unor texte patristice. Fondată la Lyon în decembrie 1942 de iezuiții Victor Fontoynont, Jean Daniélou, Henri de Lubac și Claude Mondésert, aceasta cuprinde în prezent peste 600 de volume.

Începuturi Fondată la Lyon în decembrie 1942 de către iezuiti , Jean Daniélou, Henri de Lubac și , colecția Sources chrétiennes își dorește o întoarcere la Sfinții părinți reînnoind comunicarea întreruptă cu teologia contemporană într-un punct anterior hegemoniei tomiste.

Primul volum publicat în 1942 a fost o traducere a lucrării Contemplation sur la vie de Moïse de Grigore de Nyssa, alegerea nefiind întâmplătoare. Într-un Paris ocupat de inamic și marcat de persecuții antisemite severe, Jean Daniélou (traducător și editor) le-a reamintit cititorilor că la însăși baza creștinismului se aflau Moise și poporul evreu.

În 1956 a fost înființată « Association des amis des Sources chrétiennes » recunoscută din 1960 ca fiind de utilitate publică. În 1976 Institut des Sources Chrétiennes a fost recunoscut de CNRS ca Unité de Recherche Associée (URA), iar în 2003 colecția a fost asociată cu Unité mixte de recherche (UMR 5189) Histoire et sources des mondes antiques (HiSoMA).

Printre autorii greci publicați se numără Irineu de Lyon, Origen, Clement al Alexandriei, Atanasie al Alexandriei, Părinții Capadocieni (Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz, cunoscut sub numele de Teologul, Grigore de Nyssa), Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei, Teodoret de Cirr, Nichifor Blemmydes, Nicolae Cabasila, Simeon Noul Teolog iar printre printre cei latini, Tertulian, Ciprian, Ilarie de Poitiers, Ambrozie de Milano, Grigore cel Mare. Foarte repede, în colecție apar și autori medievali, unii carolingieni, Bernard de Clairvaux și primii cistercieni.

Există și o colecție suplimentară, ediția operelor complete ale lui Philon din Alexandria (aproximativ 40 de volume).

Operele sunt publicate în întregime. Volumele prezintă, în general, un rezumat al textului antic (greacă, latină, uneori siriacă sau armeană) și al traducerii sale franceze. Cu toate acestea, unele texte orientale, în special siriace, sunt disponibile doar în traducere.

În secolul al XXI-lea Colecția este publicată în Éditions du Cerf de , al cărui director actual este Guillaume Bady, cercetător la CNRS.

Echipa Sources chrétiennes reunește cercetători și ingineri CNRS, membri ai unei unități de cercetare CNRS intitulate HiSoMA, Istorie și surse ale lumii antice, precum și personal asociației și iezuiți. Pe lângă publicarea colecției Sources chrétiennes și diverse proiecte de cercetare, ea este, de asemenea, responsabilă de proiectul Biblindex, un index scriptural online al Părinților Bisericii.

În 2018, după mai bine de 75 de ani de existență a colecției, Guillaume Bady a estimat că, într-un ritm constant, ar mai fi nevoie de încă 300 de ani pentru a publica în franceză scrierile tuturor autorilor creștini din primele secole.

Traduceri în română

Sf. Grigorie cel Mare, Dialoguri, traducere în română de Lăcrămioara Tofan după textul latin din edițiile Sources Chrétiennes 260, 265 (ediție critică și note de Adalbert de Vogüé, traduceri de Paul Antin, Éditions du Cerf, 1979, 1980), Doxologia, 2026, Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Isaia. Omilii la Ozia. Traduceri 6, traducere în română din limba greacă veche de Laura Enache, studiul introductiv de Ileana Ingrid Bauer după Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaïe Sources Chrétiennes, no. 304 (ediție critică și note de J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983), Doxologia, 2013,

Note

Vezi și

Louis Doutreleau

Patrologia Latina Patrologia Graeca

Articole similare

Pagini care conțin o referință la un volum din colecție:

Pagini legate de istoria colecției

Institut des sources chrétiennes Nouvelle Théologie

Legături externe Site-ul web al Institutului : oferă informații despre volumele publicate, viitoare și în curs de apariție, precum și despre activitățile de formare sau asistență la publicare ale echipei. Lista completă a volumelor publicate până în aprilie 2024 Biblindex, Index al literaturii creștine din antichitate și Evul Mediu Categorie:Surse Categorie:Publicații iezuite Categorie:Filozofi creștini Categorie:Teologi creștini Categorie:Părinți ai Bisericii Categorie:Literatură romană Categorie:Istoria creștinismului Categorie:Creștinismul în Antichitate