Divizia de Război Psihologic a Cartierulului General Suprem al Forțelor Expediționare Aliate (PWD/SHAEF sau SHAEF/PWD) a fost o organizație comună anglo-americană înființată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, având sarcina de a desfășura (în principal) război psihologic albă tactic împotriva trupelor germane și în țările recent eliberate din nord-vestul Europei, în timpul și după Ziua Z. Aceasta era condusă de generalul de brigadă american Robert A. McClure (care comandase anterior Secția de Război Psihologic (PWB/AFHQ) din cadrul statului major al generalului american Dwight D. Eisenhower pentru Operațiunea „Torch”). Divizia a fost formată din personalul Biroului de Informații de Război (OWI) și al Biroului de Servicii Strategice (OSS) din SUA, precum și al Direcției Războiului Politic (PWE) din Marea Britanie.

Divizia a folosit propaganda radio și prin fluturași pentru subminarea moralului soldaților germani. Cea mai mare parte a fluturașilor de propagandă aeriană fiind tipărită în Regatul Unit, iar o Escadrilă specială de fluturași a Forțelor Aeriene a 8-a ale SUA a distribuit materialul de propagandă decolând de la baza sa din Cheddington, sud-estul Angliei. De asemenea, echipele tactice de propagandă de luptă erau atașate grupurilor de armată pentru producerea fluturașilor pe teren, folosind tiparnițe mobile. Fluturașii erau lansați cu obuze peste linia frontului, cu scopul de a-i convinge pe soldații inamici să se predea. De asemenea, echipele tactice foloseau și difuzoare puternice care emiteau mesaje asemănătoare. PWD a operat postul de radio Voice of SHAEF și a preluat controlul asupra Radio Luxembourg.

„Propaganda neagră” a continuat să fie controlată de Sefton Delmer din cadrul Political Warfare Executive.

Contextul istoric

Istoria războiului psihologic în cel de-al Doilea Război Mondial La 11 iulie 1941, a fost înființat la Washington Biroul Coordonatorului pentru Informații (Office of the Coordinator of Information, COI) sub conducerea lui Roosevelt, având ca prim director pe colonelul William J. Donovan. Ulterior, acest birou a fost divizat în Biroul Serviciilor Strategice (Office of Strategic Services, OSS), respectiv Secția pentru Afaceri Externe și Biroul de Informații de Război (Office of War Information, OWI). Aceste două birouri au reprezentat prima încercare de a pune bazele unui efort organizat de promovare a spionajului, a propagandei, a subversiunii și a oricăror activități conexe, sub egida unei agenții centralizate .

În partea britanică, cea mai bine coordonată inițiativă în domeniul războiului psihologic a fost Departamentul de Informații Politice (Political Intelligence Department, PID). În toamna anului 1942, după ce COI a fost divizat în OSS și OWI, PID a acceptat să emită o Directivă comună privind războiul psihologic pentru coordonarea eforturilor agențiilor de război psihologic din Marea Britanie și SUA. Această Directivă comună a rămas cea mai importantă politică a PWD până la încheierea operațiunilor sale, în iulie 1945.

În noiembrie 1942, a fost înființată Secția de Război Psihologic (AFHQ) ca unitate anglo-americană mixtă, militar-civilă, de război psihologic, sub comanda generalului de atunci Dwight D. Eisenhower, atașată la Cartierul General al Forțelor Aliate după ce forțele aliate au debarcat în Africa de nord franceză. După numeroase încercări și eșecuri legate de structura și organizarea departamentului, acesta a fost transformat, în februarie 1944, într-o structură mai coerentă și mai amplă, denumită Divizia de Război Psihologic a Cartierului General Suprem al Forței Expediționare Aliate (Psychological Warfare Division, Supreme Headquarters Allied Expeditionary Force PWD/SHAEF).

PWD/SHAEF SHAEF a rămas cartierul general al comandantului forțelor aliate din nord-vestul Europei, de la sfârșitul anului 1943 până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, pe 2 septembrie 1945, sub comanda generalului Dwight D. Eisenhower. Obiectivele PWD erau următoarele:

Desfășurarea unui război psihologic împotriva inamicului; să folosească diverse mijloace de informare în masă pentru a menține moralul populației din țările aliate ocupate de inamic; Să desfășoare o campanie de propagandă îndreptată către forța militară și menită să asigure respectarea instrucțiunilor comandantului forței de ocupație; Să controleze serviciile de informații din regiunile Germaniei ocupate de aliați.

Divizia de Publicitate și Război Psihologic (G-6), condusă de generalul de brigadă Robert A. McClure, a fost înființată de SHAEF în februarie 1944. Rolul inițial al lui McClure era acela de a coordona toate agențiile aliate de presă și de război psihologic din nord-vestul Europei. Cu toate acestea, divizia a fost împărțită în două divizii doar două luni mai târziu. Divizia de Război Psihologic a trecut sub comanda generalului McClure, iar cea de Relații Publice a fost plasată sub comanda colonelului Justus Baldwin Lawrence.

Au fost utilizate două categorii de propagandă: propaganda de luptă și cea strategică. Propaganda de luptă era o propagandă tactică desfășurată în zonele de front și îndreptată către grupuri mai mici de populație aflate imediat în spatele liniilor inamice. Propaganda strategică urmărea atingerea unor obiective mai pe termen lung și bine definite.

Frontul de propagandă prin fluturași

Pe parcursul operațiunii au fost utilizate diverse tipuri de fluturași. Cei mai comuni erau fluturașii simpli, care promovau un singur mesaj specific. Cu toate acestea, ziarele aruncate din aer erau considerate cea mai eficientă formă de propagandă. PID a publicat ziarul săptămânal „COURRIER DE L’AIR” („Curierul aerian”), urmat la scurt timp de un echivalent american, „L’AMERIQUE EN GUERRE” („America în război”). Fiecare dintre acestea era alcătuit din patru pliante, menite să țină la curent cetățenii din Franța ocupată cu privire la progresele Aliaților. Ulterior, au fost produse și alte ziare similare pentru populația altor țări ocupate, inclusiv „STERNENBANNER” („Steagul cu stele și dungi”), care a fost distribuit în Germania.

Propaganda era împărțită în trei categorii. Propaganda „albă” avea sursa clar indicată, așa cum era cazul publicației „L’AMERIQUE EN GUERRE”. Propaganda „neagră” era folosită pentru a induce publicul în eroare, făcându-l să creadă că sursa era alta decât cea reală. În fine, propaganda „gri” nu menționa cine susținea mesajul — acesta era cazul ziarului cotidian „NACHRICHTEN FÜR DIE TRUPPE” („Știri pentru trupe”), editat pentru garnizoanele germane de-a lungul Zidului Atlanticului.

De asemenea, PWD a creat „permisele de liberă trecere”. Aceste permise purtau semnătura lui Eisenhower și conțineau instrucțiuni pentru soldații germani cu privire la modul în care trebuiau să se predea. Adesea, pe verso-ul pliantului se găseau știri de ultimă oră sau un mesaj tactic.

În ansamblu, pliantele aveau ca scop să se adreseze două categorii principale de public. Știrile destinate populației din țările aliate aflate sub ocupație erau publicate în ziare precum „COURIER DE L’AIR” și „L’AMERIQUE EN GUERRE”. În plus, au fost distribuite pliante pentru informarea cetățenilor cu privire la modul în care trebuie să reacționeze în situații extreme, precum invazia din Normandia. Au fost realizate, de asemenea, pliante destinate inamicilor, inclusiv trupelor și civililor germani, iar pe măsură ce timpul trecea, și muncitorilor străini și prizonierilor de război din Germania. În fiecare seară, SHAEF distribuia un ziar în patru limbi, prin care transmitea instrucțiunile Comandantului Suprem către diversele grupuri de persoane strămutate din Germania. Conform PWD/SHAEF, broșurile nu aveau un caracter polemic, ci erau concepute pentru a fi obiective și bazate pe fapte.

Redactarea pliantelor a fost realizată de OWI și PID „după consultarea adjuncților PWD, membrilor Secției de Planuri și Directive, membrilor Secției de Pliante, precum și a ofițerilor de legătură G-2 și G-3 ai PWD” . Fluturașii au fost redactați ținând cont de situația militară în continuă schimbare, de moralul publicului țintă, de programele de producție și de distribuție. Cu toate acestea, scopul general al fluturașilor era acela de a transmite „știrile concrete privind situația militară” și „dorințele comandantului suprem”. Escadrila specială de distribuire a fluturașilor a fost utilizată pentru diseminarea acestora. Între 1944 și 1945, Forță Aeriană a 8-a a distribuit 80% din totalul fluturașilor în zonele controlate de armatele anglo-americane. Zece la sută au fost distribuite de Forțele Aeriene Regale, 5% de avioanele de vânătoare-bombardament ale forțelor aeriene tactice și 5% de artilerie (tunuri de câmp și obuziere) .

Escadrila 422 de bombardament a Forță Aeriană a 8-a a aruncat inițial fluturași din cutii mari montate pe avioane B-17 Flying Fortress care zburau la 30.000 de picioare (9.144m). Au ținut cont de vânturile de 60 mph (96,56km/h) astfel încât, aruncând fluturașii deasupra Bruxellesului, aceștia să aterizeze în apropierea Parisului. Cutiile folosite pentru această misiune erau transportoare de bagaje reconvertite, obținute de la Comandamentul Transportului Aerian . Cel mai mic număr de fluturași care putea fi lansată simultan folosind această metodă era de aproximativ 350.000. Deși această metodă de distribuire era una la scară largă, ea nu asigura precizia în ceea ce privește locul în care pliantele urmau să aterizeze.

Bombe cu fluturași Pe 4 februarie 1944, a fost testată prima „bombă” cu fluturași. Bombele erau realizate din cutii de carton de tip M-17, echipate cu detonatoare mecanice cu temporizator. Fiecare cutie conținea aproximativ 80.000 de fluturași, iar acestea erau aruncate de la o înălțime de 10.000 de picioare. Această metodă de distribuire a fost considerată o îmbunătățire semnificativă față de cele anterioare și a fost adoptată pe scară largă de atunci încolo. Directivele viitoare ale Forțelor Aeriene Strategice ale Statelor Unite impuneau ca depozitul din Bedfordshire, Anglia, să producă 1.000 de bombe pe lună și ca aeronavele să fie încărcate cu pliante care urmau să fie lansate în cadrul fiecărei misiuni desfășurate deasupra Germaniei.

Obuze cu fluturași Fluturașii erau rulați și introduși în obuze ca să fie lansați cu ajutorul artileriei — mai exact, cu obuziere. Obuzul de 105 mm conținea 500 de fluturași, în timp ce cel de 155 mm conținea 1500 de fluturași.

Filemele de propagandă Regizorul Alexander Mackendrick, care ulterior a cunoscut un succes considerabil la Ealing Studios, a avut unele dintre primele sale experiențe în domeniul cinematografic lucrând în cadrul acestei divizii. John Huston și Eric Ambler, în calitate de reprezentant simbolic al Marii Britanii, au realizat, de asemenea, un film pentru PWD despre civilii italieni sub noii săi cuceritori. Documentarul italo-elvețian „Giorni di gloria” (1945), co-regizat de Giuseppe De Santis, Luchino Visconti, Marcello Pagliero și monteurul Mario Serandrei, a fost realizat, de asemenea, în colaborare cu Divizia de Film a PWD.

Vedeți și: Information Research Department Război psihologic Propaganda prin distribuirea de fluturași din aer United States Office of War Information Studiu faptic privind lagărele de concentrare germane

References

Bibliografie

Resurse internet PsyWar.Org - Istoria războiului psihologic, cu o colecție vastă de fluturași de propagandă aeriană

Categorie:Război psihologic