Karl Friedrich Christian Ludwig Freiherr Drais von Sauerbronn () a fost un inventator german, cunoscut mai ales pentru inventarea „mașinii de alergat”, considerată o predecesoare a bicicletei moderne.Pe 26 iunie, Karl Drais a patentat „mașina de alergat“, care a stat la baza realizării primei biciclete din lume, Ziua de Constanța, 26 iunie 2014BICICLETA implineste, astazi, 196 de ani!!!, Antena 1, 26 iunie 2013
Biografie Karl von Drais a absolvit liceul din Karlsruhe și a studiat silvicultura.Karl Drais, mannheim.de, 2003 În 1810, familia sa s-a mutat la Mannheim unde tatăl său a devenit judecător.
În 1817, Drais a inventat un vehicul cu două roți ce a fost împins cu picioarele în sol. Acest vehicul a fost numit inițial „Laufmaschine” (mașină de alergat), dar este cunoscut și sub numele de „Draisine” (drezină). A fost primul vehicul cu două roți pe ax longitudinal — un principiu fundamental al bicicletei moderne. Prima plimbare cu mașina sa de alergat s-a desfășurat pe 12 iunie 1817 de la casa sa din Mannheim până la stația de schimb de cai la aleea spre Schwetzingen (astăzi în cartierul Rheinau din Mannheim), aflată la aproximativ 7 kilometri distanță. Drais a avut nevoie de mai puțin de o oră pentru a ajunge acolo și a se întoarce și a atins o viteză medie de aproximativ 15 km/h.Die erfolgreichste Notlösung aller Zeiten, Der Spiegel, 10 noiembrie 2016 Karl von Drais a patentat invenția sa în mai multe țări europene, dar aceasta nu a avut un succes comercial în acea perioadă.
Din 1822 până în 1827 el a trăit în Brazilia. Ulterior s-a întors la Mannheim. Din 1839 până în 1845 a locuit în Waldkatzenbach pâna când s-a întors la orașul său natal Karlsruhe. Fiind un susținător de democrație a fost marginalizat în timpul perioadei de reacțiune care a urmat Revoluției din 1848 când a renunțat la titlul său nobiliar „Freiherr” (baron).Wie Karl Drais die „Draisine“ erfand, Deutschlandfunk Kultur, 31 mai 2017
Pe lângă mașină de alergat, el a inventat printre altele și o mașină de scris pentru note muzicale, un car fără cai, un periscop, o mașină de scris de mare viteză, o sobă cu un consum redus de lemn și o mașină de gătit. Și drezina pe șine cu patru roți a fost numită după el.
Note
Bibliografie Hermann Ebeling, Der Freiherr von Drais: das tragische Leben des „verrückten Barons“. Ein Erfinderschicksal im Biedermeier, editura Braun, 1985, ISBN 3-7650-8045-4 Hans-Erhard Lessing, Wie Karl Drais das Fahrrad erfand, editura Lauinger, 2017, ISBN 978-3-7650-8431-7 Hans-Erhard Lessing, Automobilität – Karl Drais und die unglaublichen Anfänge, editura Maxime, 2003, ISBN 3-931965-22-8
Categorie:Nașteri în 1785 Categorie:Nașteri pe 29 aprilie Categorie:Decese în 1851 Categorie:Decese pe 10 decembrie Categorie:Inventatori germani Categorie:Oameni din Karlsruhe Categorie:Oameni din Mannheim Categorie:Germani din secolul al XIX-lea