Charles Coward, cu numele complet Charles Joseph Coward (), a fost un militar britanic luat prizonier de germani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După mai multe evadări și recapturări a ajuns în lagărul de prizonieri de război britanici din Auschwitz, unde a fost martorul multor atrocități comise de naziști, despre care a dat informații în exterior și a ajutat cât a putut deținuți deportați.
Biografie Charles Coward s-a născut într-o familie modestă. Era un cockney din suburbia Edmonton a Londrei. A fost militar în India, într-un regiment de artilerie, de unde a fost lăsat la vatră ca sergent-major, în 1924Castle 2001, p. 8-9.. S-a reangajat în armată la 16 iunie 1937Depoziție, p. 603.Charles Joseph Coward (1905–1976), "wollheim-memorial.de".White 2001, p. 279.. Când, în vara lui 1939 a apărut amenințarea războiului cu Germania, era căsătorit și avea patru copiiCastle 2001, p. 118.. În armată instruia recruți și unitatea lui a fost staționată în Franța. A fost ușor rănit și luat prizonier în apropiere de Calais, la 25 mai 1940, la puțin timp după atacarea Franței de către armata germanăCastle 2001, p. 10-11..
În prizonierat Coward a fost deținut în mai multe lagăre de prizonieri și a evadat de mai multe ori, dar a fost prins de fiecare dată. Cel mai mult timp a fost în lagărul de prizonieri numit , de lângă (în germană Lamsdorf), din PoloniaCastle 2001, p. 48.. Lagărele de prizonieri de război erau în administrația Wehrmachtului, care respecta în linii mari, în cazul aliaților occidentali, Convenția de la Geneva din 1929 referitoare la prizonierii de războiWhite 2001, p. 266., și situația prizonierilor era relativ bună, mai ales după ce, începând cu primăvara lui 1941, au primit pachete prin intermediul Crucii RoșiiCastle 2001, p. 52.. Puteau să corespondeze, să facă sport, să joace teatru, să citească. Subofițerii, ca și ofițerii, nu erau obligați să muncească, dar se puteau prezenta voluntar pentru aceasta. Trebuiau doar să respecte prevederile Convenției referitoare la comportarea lor. Existau tentative de evadare, dar în general nu reușeau. Erau pedepsite, conform Convenției, numai disciplinar, cu detenție de maximum o lună în arestul lagărului Convention relative au traitement des prisonniers de guerre. Genève, 27 juillet (Convenția referitoare la tratarea prizonierilor de război. Geneva, 27 iulie 1929) (accesat la 25 octombrie 2024)..
La Auschwitz thumb|320px|Uzina în construcție unde au lucrat și prizonieri britanici (vedere din 1942)
În noiembrie 1943, lagărul din Lamsdorf a fost împărțit în două. Numele Stalag VIII B a fost dat unui lagăr din Cieszyn (în germană Teschen). De acesta depindea lagărul de muncă de prizonieri britanici E715, situat în complexul de lagăre AuschwitzWhite 2001; p. 270.. În decembrie 1943, maiorul Lowe, prizonierul cu funcția numită Chief Red Cross Trustee (administrator șef al Crucii Roșii) pentru Stalag VIII B l-a ales pe Coward să fie Red Cross Trustee pentru E715Depoziție, p. 603-604., altă denumire a funcției fiind Man of Confidence (om de încredere). El era acolo singurul subofițer, reprezentantul prizonierilor, purtătorul lor de cuvânt în relațiile cu gardienii lagăruluiCastle 2001, p. 161.. Avea și dreptul de a se deplasa, escortat de un gardian, în lagărul principal și în localități din apropierea complexului AuschwitzDepoziție, p. 611.. E715 era situat în apropiere de terenul unde se construia o uzină a firmei , care urma să producă cauciucul sintetic denumit Buna. Lagărul britanicilor era totodată la câteva sute de metri de lagărul de concentrare Auschwitz III-Monowitz, numit și Buna/Monowitz, în care marea majoritate a deținuților erau evrei deportațiE715 – Camp for British Prisoners of War (E715, lagărul de prizonieri de război britanici), wollheim-memorial.de (accesat la 25 octombrie 2024).. Britanicii făceau lucrări în uzină sau pe lângă ea, de exemplu pentru construirea sistemului de transport al energiei electriceWhite 2001, p. 272.. În decembrie 1944, la construcția uzinei lucrau aproximativ 7.000 de deținuți din lagărul Auschwitz III, 13.000 de muncitori străni aduși la muncă obligatorie, 8.000 de germani angajați ai I. G. Farben, 600 de prizonieri de război britanici și câteva zeci de prizonieri de război italieniWhite 2001, p. 268..
Coward a fost martorul multor atrocități naziste care se petreceau la Auschwitz. Auzea sunet de împușcături care venea din lagărul Auschwitz-III, uneori de cinci-șase ori pe săptămână. Vedea echipele de deținuți evrei care lucrau pe șantierul uzinei. Erau într-o stare fizică deplorabilă din cauza subnutriției și îmbrăcați și iarna numai în haine vărgate subțiri, nevoiți să facă munci care îi epuizau, fiind tratați cu cruzime de maiștrii civili, de SS-iști și de , care mergeau cu cruzimea până la a-i ucide în bătaie pe cei care nu mai puteau lucraDepoziție, p. 607.Castle 2001, p. 165-166.White 2001, p. 272-273.British POWs and the Prisoners in the Buna/Monowitz Concentration Camp (Prizonierii de război britanici și deținuții din lagărul de concentrare Buna/Monowitz), ''wollheim-memorial.de (accesat la 25 octombrie 2024).. A văzut sosirea unor transporturi cu deportați, scoaterea din vagoane a cadavrelor celor morți în timpul transportului și despărțirea celor apți de muncă de bătrâni și de femeile cu copiiDepoziție, p. 605.Castle 2001, p. 179-180.. A aflat, ca și ceilalți britanici, despre uciderea celor din urmă și a celor deveniți inapți de muncă, în camere de gazare, și despre arderea cadavrelor în crematorii. Fumul lor îl vedeau și mirosul lui specific îl simțeau și prizonierii britanici. Unii britanici lucrau în aceleași locuri ca unele echipe de deținuți evrei, pe care îi contactau în secret, și care le vorbeau despre ce se petrece la Auschwitz. Vorbeau despre aceasta și muncitori străini, angajați germani și chiar SS-iști. Coward auzea aceasta și de la locuitori ai orașului Oświęcim (în germană Auschwitz) și de la soldatul care îl escortaDepoziție, p. 605-606.Castle 2001, p. 180.White 2001, 273-274..
Prizonierii britanici aveau o situație incomparabil mai bună decât toți cei obligați să lucreze pe șantierWhite 2001, p. 267., dar nici dintre ei nu au fost scutiți unii de bătăi din partea unui subofițer german sau a unor angajați ai I. G. Farben. Un britanic a fost împușcat de un SS-ist pentru că a refuzat să urce fără echipamentul necesar pe o grindă de fier acoperită de gheațăDepoziție, p. 606.Castle 2001, p. 176..
Coward dădea informații despre ceea ce constata și afla, ori de câte ori avea posibilitatea, în primul rând superiorului său din Teschen. Făcea aceasta și prin scrisori, folosind un cod prestabilit cu serviciul de informații al armatei britanice încă dinainte de prizonierat, la adresa unde locuia soția lui, dar adresate pe numele William Orange, care apărea ca tatăl lui, de fapt deja mort la vremea aceea. Din acestea, soția lui a înțeles că erau adresate de fapt War Office (Ministerului de Război), și le ducea acestuiaCastle 2001, p. 177-178.. În același mod, Coward comunica și informații cu caracter militar, ceea ce a fost apreciat după război de către , serviciul secret britanic de ajutorare a prizonierilor de războiWhite 2001, p. 279.. Reprezentanți ai Elveției, puterea protectoare a Regatului Unit în timpul războiuluiWhite 2001, p. 270., au venit de două ori în lagărul E715 în vara lui 1944 și Coward i-a informat și pe ei despre situația deținuților din Auschwitz IIIDepoziție, p. 613.White 2001, p. 277..
Prizonierii britanici căutau să-i ajute cum puteau pe deținuții din Auschwitz III: cu o vorbă bună, vești despre mersul războiului, mâncare, țigări și haine, transmițând afară mesaje ale lor. Făceau toate acestea pe ascuns, pentru că era interzis, și cu riscul pentru deținuți de a fi pedepsiți. Odată Coward a văzut o scenă între un britanic și un deținut care nu au ținut seama de acest risc. Britanicul a aruncat ceva deținutului, acesta s-a aplecat ca să ia acel lucru și un supraveghetor l-a împușcatDepoziție, p. 604.. Coward a cerut direcției I. G. Auschwitz permisiunea ca britanicii să le dea haine și încălțăminte, dar a fost refuzatDepoziție, p. 608.. După război au existat câteva relatări și despre prizonieri britanici care au ajutat deținuți să evadeze.
Coward a relatat printre altele în depoziția sa pentru de la Nürnberg, o faptă deosebită a sa. Un deținut i-a vorbit despre un medic evreu din marina de război britanică, deținut și el la Auschwitz III. Deținutul care l-a contactat pe Coward i-a transmis acestuia un bilet de la medic cu rugămintea să-i anunțe rudele și autoritățile britanice despre situația sa. Coward a vrut să-l contacteze direct pe medic. Pentru aceasta a mituit cu țigări un kapo ca să-și poată schimba pentru o noapte îmbrăcămintea cu hainele unui deținut, și după programul de muncă a intrat cu coloana deținuților în lagărul lor. A petrecut noaptea în baraca lor, unde a văzut în ce condiții inumane trăiau și ce mâncare primeau. Luau cu ei deținuți morți pe șantier și îi țineau la apel ca și cum ar fi vii, ca să aibă și rația lor de mâncare. Nu l-a găsit pe medic și dimineața a ieșit tot cu coloana de deținuțiDepoziție, p. 604-605.Castle 2001, p. 235-248.. Doi foști prizonieri din E715 au confirmat că au aflat despre fapta lui Coward. Medicul a fost identificat după război drept , un evreu din Cehoslovacia refugiat în Anglia, care fusese medic pe o navă britanică scufundată de germani. A fost mai întâi prizonier de război, apoi deținut și el la Auschwitz III, fiind medic la infirmerie. Nu a aflat despre acțiunea lui Coward Karel Sperber (1910–1957), wollheim-memorial.de (accesat la 25 octombrie 2024)..
În vara lui 1944, britanicii au fost mutați într-un lagăr mai aproape și de uzină, și de lagărul Auschwitz III. Drumul lor spre șantier trecea pe lângă el și puteau vedea și auzi ce se petrecea în acesta: deținuți spânzurați, împușcături, țipeteWhite 2001, p. 271-273..
La 20 august 1944, americanii au bombardat pentru prima oară teritoriul complexului Auschwitz. Vrând să bombardeze uzina, au nimerit lagărul britanicilor, care nu aveau un adăpost adecvat. Coward a scăpat cu viață, dar 39 de prizonieri au fost ucișiCastle 2001, p. 231..
În decembrie 1944 a început perioada cea mai grea din prizonieratul lui Coward. Pachetele de la Crucea Roșie nu mai ajungeau la prizonieri și mâncarea lor era redusă la cea puțină pe care o primeau de la germani. În acea lună, Coward a fost trimis la Teschen și nu mai avea funcția pe care o avuseseCastle 2001, p. 253.. În ianuarie 1945, din cauza apropierii Armatei Roșii, lagărul a fost evacuat, prizonierii fiind mânați în marș spre vest. Grupul lui Coward a mers timp de aproape trei luni, îndurând foamea și frigul până a ajuns la Hanovra. Acolo s-a terminat prizonieratul lui Coward, când orașul a fost ocupat de americani. A ajuns acasă la 14 aprilie 1945Coward 1954, p. 259-277..
După război Coward a fost citat ca martor al acuzării în procesul I. G. Farben. A depus mărturie scrisă la 24 iulie 1947 la Londra și a răspuns la întrebările procurorului și ale avocaților apărării la 13 noiembrie la tribunal, relatând despre crimele naziste pe care le-a constatat și le-a aflat la AuschwitzCastle 2001, p. 280-283..
În 1950, , un fost deportat la Auschwitz III-Monowitz, a dat în judecată I. G. Farben la tribunalul din Frankfurt pe Main, pentru munca forțată la care a fost supus, cerând compensații pentru aceasta. Coward a fost ascultat de tribunal ca martor al lui, la 19 februarie 1953, și Wollheim a câștigat procesulCastle 2001, p. 284-285. Norbert Wollheim (1913–1998), wollheim-memorial.de (accesat la 25 octombrie 2024)..