Fabrica de Sticlă sau HutaDicționarul geografic ..., Racoviță, 1895, p. 310 a fost un sat în comuna Grozești și ulterior în comuna Bogdănești din județul Bacău, Moldova, România.

Istoric

Context În Moldova nu exista nicio fabrică de sticlă înainte de 1700, aceasta importându-se sub formă de geamuri de dimensiuni diferite, solnițe, recipiente de apă, carafile, pahare de cristal (unele poleite cu aur), cești de cafea cu farfurii, zaharnițe.Nicolae Iorga, Istoria industriilor la romîni, Societatea Națională de Credit Industrial, Tipografia „Datina Românească”, București, 1927, p. 164 În 20 noiembrie 1740 au fost atestați 12 liude (contribuabili) sticlari la Călugăra, Bacău „care au eșit den Țeara Ungurească” și ce trebuiau să livreze pe an DomnieiConstantin C. Giurescu. Istoria românilor. Volumul 3. Partea 2 Dela moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul Epocei Fanariote (1601-1821), Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1946, p. 565 500 de table de sticlă de fereastră și 100 de pahare de apă. În condica de porunci, corespondențe, judecăți și cheltuieli a lui Constantin Mavrocordat (1741–1742), sticlarii din Bacău figurează ca scutiți de taxe.Nicolae Iorga, Studiĭ și documente cu privire la istoria romînilor, VI, Cărți domnești, zapise și răvașe, Partea a 2-a, Editura Ministerului de Instrucție, Stabilimentul grafic I. V. Socecŭ, București, 1904, p. 319 În 1786 un evreu a întemeiat la Hârlău prima fabrică propriu-zisă din Moldova.

Prima înființare O fabrică de sticlă ce folosea și forța aburuluiMiron Constantinescu, Istoria României: Compendiu, Editura didactică și pedagogică, București, 1969, p. 288 a fost reînființatăGheorghe Zane, Industria din România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: despre stadiile premergătoare industriei mecanizate, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1970, p. 163 la Grozești de cneazul Dimitrie CantacuzinoAndrei Oțetea, Studii privind Unirea Principatelor, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1960, p. 121 în 1848,Ștefan Bălan, Istoria științei și tehnicii în România, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985, p. 142 în același an cu cea de la Pădurea Neagră, Bihor (în ), fabrica bihoreană fiind considerată prima cea mai mare din actualul teritoriu al țării. Fabrica băcăuană, atunci situată în teritoriul comunei Grozești,Dicționarul geografic ..., Racoviță, 1895, p. 320 era considerată a produce o sticlă de calitate foarte bună și mai ieftină decât cea din import, fiind specializată pe sticlărie obișnuită și geamuri. Unitatea a trecut în proprietatea lui Lascăr BogdanVasile Popovici (editor), Dezvoltarea economiei Moldovei între anii 1848 și 1864: contribuții, Academia Republicii Populare Romîne. Filiala Iași. Institutul de Istorie și Arheologie, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1963, p. 422 și ulterior la Ulise I. Negroponte. Fabrica, pe lângă forța de muncă calificată a unor meșteri germani de peste hotare, mai folosea și munca țăranilor clăcași.Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol”, Volumul 8, Institutul de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971, p. 257

În anul 1855 vornicul Lascăr Bogdan a solicitat acordarea unui privilegiu pe 20 de ani pentru a fi scutit de plata vămii la materiile prime importante, precum și de toate dările și de recrutare la Miliția Pământească a lucrătorilor fabricii de sticlă de pe moșia Grozești.Corneliu Stoica, Valea Trotușului: enciclopedie, ediția a II-a, Editura Magic Print, Onești, 2008, p. 252

Fabrica și-a încetat în secolul al XIX-lea producția ca urmare a unui incendiu puternic.

A doua înființare miniatura|stanga|Reclamă din ziarul Lupta din anul 1889, cu adresa de contact a fabricii la Gara Onești La sfârșitul secolului al XIX-lea, în condițiile în care domeniul producerii sticlei era unul strategic, singura fabrică de sticlărie din România a fost cea din Azuga.„O nouă fabrică de steclării”, în Curierul Foaea Intereselor Generale, anul 16, nr. 34, 24 martie 1889, p. 1

La sfârșitul secolului al XIX-lea satul de lângă aparținea de comuna Bogdănești, plasa Trotuș, fiind amplasat în locul numit Hută, în valea pârâului Curița,Verde Rozalia, Verde Teodor; Monografia Municipiului Onești – în date și evenimente , iulie 2003, Onești, p. 25 moșie a fraților Samuel și Mayer „Politische Rundschau”, în Deutsches Volksblatt, Nr. 140, I, Wien, 25 Mai 1889, p. 1 Weissengrün din Iași, care au instalat împreună cu Isak L. Jung o nouă fabrică de sticlă în ianuarie 1889 cu un cost de 100 000 lei sau peste. După alte surse, fabrica a fost construită în noiembrie 1888, „Neue Glasfabrik in Rumänien”, în Das Handels-Museum. Herausgegeben Vom K. K. Österr. Handels-Museum, Bd. 3, Nr. 49, 6. December 1888, Wien, 1888, p. 582 sau înființată în 2 aprilie 1889.Hary Kuller, O istorie a evreilor din România în date. Vol. I. De la începuturi, până la 1919, Federația Comunităților Evreiești din România, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Editura Hasefer, București, 2000, p. 225 Conducerea tehnică era deținută de către o persoană adusă din străinătate, ce avea în subordine 60 de lucrători. Aceasta s-a remarcat ca a doua fabrică de sticlă funcțională din țară după cea din Azuga. Inițial a produs sticlă albă calitativă destinată pentru pahare, garafe, obiecte de farmacie, precum și cilindri și globuri pentru lămpi și altele, cu calitate comparabilă cu sticla importată, dar cu prețuri mai mici pe fondul neaplicării de taxe vamale sau de transport mari. Însă nu existau așteptări din partea noii fabrici să prospere, deoarece a fost înființată cu un capital de lucru mic și fiind axată doar pe recipiente de sticlă. În privința chestiunii capitalului, Asociația Producătorilor Austrieci de Porțelan și a Personalului din Fabricile Austro-Ungare (în ) a considerat că fabrica putea activa, dar cu condiția producerii de sticlă ieftină.

Un contract din același an a stipulat producerea de sticle de îmbuteliere a apei minerale de Breazu, deținute de C. N. Paraschivescu.

În ședința din 21 martie 1889, Consiliul de Miniștri a acordat fabricii înființate de frații Weisengrün și Isac L. Jung, următoarele avantaje:Curierul Foaea Intereselor Generale, anul 16, nr. 40, 9 aprilie 1889, p. 3

Scutire pe timp de 15 ani de orice impozit direct către stat, județ sau comună; Scutire pe același timp de plata taxelor vamale pentru mașini, părți și accesorii aduse pentru fabrică; Aceiași scutire pentru următoarele materii prime necesare fabricării în cantitățile anuale: 5000 kilograme pentru vopseli preparate pentru pictura sticlelor; 20 000 kilograme potasă; 80 000 kilograme sodă cristalizată; 50 000 kilograme pământ refractar; 20 000 kilograme oale refractare pentru topit; 40 000 kilograme nisip cuarțos alb, și 400 kilograme .

Cu prilejul Expoziției Universale de la Paris din 1889, prin Comitetul Național Român, secțiunea Iași, la grupul 50 a fost expozantul „Prima fabrică de sticlărie din Moldova–Bogdănești, comuna Bogdănești” cu sticlărie diferită a fraților Weissengrün. La grupul 51, C. N. Paraschivescu et Comp. Iași a prezentat „Ape minerale amare purgative și sare estrase din aceste ape găsite la Breazu lângă Iași”.„Espozițiunea Universală din Paris 1889”, în Fulgerul, anul 1, nr. 60, 19 februarie 1889, p. 4 La următoarea, Expoziția Universală de la Paris din 1900, la clasa 751 „Cristale și sticlărie” au primit medalii de bronz expozanții J. Kohen și J. Kraid ce reprezentau Societatea Română de Sticlărie, de la fabrica din Bogdănești.„Lista expozanților din România premiați în Expoziția universală din Paris”, în Universul, anul 18, nr. 226, 18 august 1900, p. 4

La nivelul anului 1895, produse petroliere erau furnizate fabricii de Societatea Română pentru Industria și Comerciul Petrolului.Constitutionalul, anul 7, nr. 1767, 25 iulie 1895, p. 4

În anul 1900, firma Weissengrün Bros. & Isak L. Jung figura în comuna Bogdănești cu 110 angajați și un capital de 100 000 de franci. Gottlieb Benger, Rumania in 1900, Asher and Company, 1900, p. 264 În iunie același an, un incendiu a distrus cu pagube foarte mari depozitul și o parte din fabrica de sticlă, ce era asigurată.Universul, anul 18, nr. 163, 16 iunie 1900, p. 3

Samuel Weisengrün a murit în 1912 iar fratele mai mic, Mayer, în 1916.Adevěrul, anul 29, nr. 10601), 12 septembrie 1916, p. 2 Fabrica a fost distrusă în Primul Război Mondial.

Controverse privind proprietarii și industria sticlei

Cetățenia și moșia Hută Frații apar menționați în volumul O istorie a evreilor din România în date: De la începuturi, până la 1919 (2000). În contextul revizuirii articolului 7 din Constituția României, unde elita politică burgheză și patriotică românească a promis că, în ciuda modificării aduse textului, nu va permite ca evreii să primească cetățenia română, s-a adus la cunoștință că puținii evrei care au primit totuși cetățenia proveneau din rândul bogaților (I. H. Daniel, bancher din Iași, frații Samuel și Mayer Weissengrün, dintre care unul stabilit ca bancher la Viena, un anume Finkelștein, bancher, un anume Halfon, milionar, și alții), iar tineretul ce reprezenta intelectualitatea și ce putea aduce servicii țării ajungea fără cetățenie, dintre care un anume Rubin, Moses Gaster, ajuns expulzat, Lazăr Șăineanu, cu propunerea de cetățenie respinsă la Senat, un anume Bairam și alții.„Patriotizmul lor!”, în Adevěrul, anul 8, nr. 2136, 9 martie 1895, p. 1 În timpul alegerilor din anul 1888, Petre P. Carp, în calitate de ministru, a încercat să introducă candidatura pentru județul Bacău a unuia dintre frații industriași Weisengrün, lucru ce ar fi produs un precedent prin introducerea evreilor în politică, acțiune urmată de un scandal public și retragerea propunerii ministrului.Petre, „Alegerea de la R.-Sărat”, în Adevěrul, anul 2, nr. 543, 14 iunie 1890, p. 1

Potrivit lui Alexandru V. Beldiman, frații Weisengrün, alături de frații Daniel și Meyerhoffer, precum și alți finanțiști, înainte de primirea cetățeniei române au fost toți supuși austrieci și că au insistat să cumpere moșii sau să ia în arendă pe cele ce nu puteau fi cumpărate și să instaleze pe acestea mici colonii evreiești, în interiorul populației române rurale, colonii ce au continuat să existe și după vânzarea sau părăsirea moșiilor de către aparținătorii originali.Alexandru V. Beldiman, „Chestiunea evreiască”, în Adevěrul, anul 3, nr. 877, 7 iulie 1891, p. 1

Cartelul sticlarilor din România din 1897 M. & B. Weissengrün au făcut parte din Consiliul de Administrație al Sindicatului fabricilor de sticlărie suflată, cu sediul în strada Armeană nr. 5 din Iași, alături de Peter M. luster, M. Landmann, Ostfeld, Steinberg, Segall și Iung, cu administratori delegați N. Steriade și Weissengrün iar președintele consiliului pe Steinberg.Ileana Popovici, Ioan Șerbănescu, Evreii din România în secolul XX 1900-1920: fast și nefast într-un răstimp istoric: documente și mărturii, Volumul 2, Federația Comunităților Evreiești din România, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Editura Hasefer, București, 2003, p. 202